Kristalina Georgieva este interesată de un al doilea mandat de cinci ani în fruntea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi urmează să obţină un sprijin suficient pentru asta, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Georgieva, o economistă din Bulgaria al cărei mandat de director general al FMI a început în 2019 şi se va încheia în luna septembrie, are nevoie de sprijinul marilor state europene şi al SUA dacă vrea să obţină un nou mandat.
Potrivit surselor citate de Bloomberg, intenţia Kristalinei Georgieva de a încerca să obţină un al doilea mandat în fruntea FMI se bazează pe presupunerea că va beneficia de spriijnul Franţei şi Germaniei, primele două economii europene.
Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Însă în cele din urmă, persoanele care ocupă ambele poziţii sunt decise de consiliile directoare ale celor două instituţii.
La reuniunea miniştrilor de Finanţe din G20, care a avut loc săptămâna trecută în Brazilia, ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a lăudat-o pe Kristalina Georgieva pentru „treaba grozavă” pe care a făcut-o în calitate de director general al FMI, adăugând că ar sprijini-o pentru un al doilea mandat.
La rândul său, un înalt oficial german a semnalat, joi, pentru Bloomberg News, că ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner a declarat că este favorabil ideii ca Georgieva să fie numită pentru un nou mandat în fruntea FMI, dar a adăugat că o confirmare oficială va veni abia peste câteva zile.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News