Armenia ia în considerare ideea de a solicita aderarea la UE

Sursă foto: Facebook/ Ararat Mirzoian

Armenia ia în considerare posibilitatea de a depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană, a declarat vineri ministrul de externe Ararat Mirzoian, în timp ce ţara sa încearcă să stabilească legături mai strânse cu Occidentul în faţa tensiunilor cu aliatul tradiţional Rusia, relatează Reuters.

„În prezent, sunt discutate pe larg în Armenia multe oportunităţi noi şi nu va fi un secret dacă spun că printre acestea se numără şi aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat Mirzoian într-un interviu acordat postului de televiziune turc TRT World cu ocazia unui forum diplomatic care a avut loc în Antalya.

În prezent, Armenia are din iunie 2021 un acord de parteneriat cu Uniunea Europeană.

De la venirea la putere, în urma unei revoluţii, în 2018, premierul armean Nikol Paşinian a aprofundat legăturile Armeniei cu Europa şi Statele Unite, atrăgând în mod repetat mânia aliatului tradiţional Rusia.

Erevanul a declarat în repetate rânduri că alianţa sa cu Moscova nu se extinde şi la războiul din Ucraina, în timp ce Paşinian a acuzat Rusia că încearcă să-i submineze guvernul.

Armenia acuză, de asemenea, Rusia că nu a reuşit să o apere împotriva rivalului de lungă durată, Azerbaidjanul, care s-a apropiat de Moscova în ultimii ani şi cu care Erevanul are un conflict legat de enclava Nagorno-Karabah.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: