Gabriel Resources a pierdut procesul la ICSID legat de dosarul Roșia Montană, însă pare să fie câștigătoare în ce privește prețul acțiunilor pe burse.
Bursele sunt extrem de sensibile la anunțurile făcute în spațiul public, în special când este vorba de procese răsunătoare, ale căror rezultate îi pot ruina sau îmbogăți pe acționari. Astfel de situații s-au văzut chiar și în cazul declarațiilor mai mult sau mai puțin inspirate ale lui Elon Musk care au dus la oscilații puternice a acțiunilor Tesla pe burse.
În cazul de față însă Gabriel Resources a ținut să facă anunțuri publice chiar pe burse, ceea ce i-a dublat valoarea acțiunilor într-un timp extrem de scurt.
Concret, în data de 14 noiembrie, Gabriel Resources anunța bursa că așteaptă o decizie finală din partea tribunalului arbitral în cadrul procedurii de arbitraj ICSID.
„Gabriel Resources apreciază că procesul de arbitraj a fost un adevărat test de răbdare și rezistență pentru toate părțile interesate și este mulțumit că procedurile sunt închise. Așteptăm cu nerăbdare perspectiva de a primi o hotărâre obligatorie și executorie în favoarea noastră din partea Arbitrajului ICSID. Vom evalua apoi direcția strategică și pașii tactici ai afacerii„, declara atunci Dragoș Tănase, Președinte și Director Executiv al Gabriel Resources.
La data de 2 februarie, un alt anunț pe bursă făcea „valuri”, compania recunoscând că prețul acțiunilor a explodat.
„Gabriel ia act de creșterea recentă a prețului acțiunilor sale și a volumului de acțiuni tranzacționate. Gabriel nu are cunoștință de nicio decizie a Tribunalului sau de momentul acesteia și așteaptă comunicări suplimentare din partea ICSID în acest sens. Odată primită decizia, Gabriel va anunța piața fără întârziere”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News