Un elev a fost prins de Poliţie cu un pistol ascuns între cărțile din bancă, la un control într-o şcoală din Hunedoara

pistol armă
Sursa foto: Rock Staar on Unsplash

Un elev a fost prins cu un pistol cu gaz și nouă proiectile ”tip bilă” ascuns între cărțile din bancă, la un control al Poliţiei într-o şcoală din Hunedoara.

Potrivit polițiștilor de ordine publică, adolescentul de 17 ani, elev la liceul din Lupeni, județul Hunedoara, a fost prins asupra sa cu un pistol cu gaz și 9 proiectile tip bilă, ascunse sub bancă. Confruntat, elevul a dat o explicație bizară.

„Ca urmare a unei razii în municipiul Lupeni, polițiștii Biroului Ordine Publică au identificat, într-o sală de clasă a unui liceu, un elev în vârstă de 17 ani care deținea în bancă, mascat sub cărți, un pistol cu gaz și 9 proiectile tip bilă.

Acesta a declarat că a introdus pistolul în sala de clasă întrucât intenționa ca, după orele de curs, să îl ducă unei persoane pentru a efectua o lucrare de întreținere”, informează IPJ Hunedoara.

Pistolul a fost luat de polițiști și urmează a fi expertizat de către specialiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: