Elevul de 15 ani din Târgu Mureş este liber să se întoarcă în şcoală, după ce şi-a bătut diriginta

Sursa foto: unsplash
Sursa foto: Unsplash

Elevul de clasa 8-a din Târgu Mareș, care a fost reținut de Poliție pentru 24 de ore după ce și-a bătut diriginta, se poate întoarce liniștit la locul faptei.

El a fost lăsat în libertate, deși loviturile aplicate profesoarei au trimis-o pe femeie în spital.

Cadrele didactice de la liceul unde învață acest adolescent sunt șocate de decizia autorităților și spun că un incident similar sau chiar mai grav se poate întâmpla oricând.

Înainte de a fi eliberat, elevul agresor, în vârstă de 15 ani, a fost audiat în prezența unui avocat și a mamei sale.

Înaintea agresiunii, el a avut o dispută cu diriginta, pe care a acuzat-o că a făcut demersuri pentru a i se scădea nota la purtare.

„Deja mi-ai (cuvânt obscen, n.r) viața, ce mai vrei?”, s-a răstit elevul la profesoara sa.

Femeia s-a apărat spunând că nu ea este răspunzătoare.

„Nu tu, că doar nu tu ai semnat acolo! Ți-am văzut semnătura pe hârtia cu nota de 3”, a continuat elevul.

Desfășurarea incidentului este confirmată și de Claudia Irimia, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean.

„Și-a motivat comportamentul, spunând că a fost sancționat de nenumărate ori pe nedrept”, a spus ea.

După altercația cu diriginta, elevul s-a urcat pe un dulap din clasă și a trecut la amenințări.

„De acum înainte, așa îți vor fi toate orele. Și ție, și celor care au contribuit, nu mă mai repet. Cheamă directoarea că vreau să vorbesc cu ea. Cheam-o aici!”, a pretins el.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: