Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă l-a primit, miercuri la Palatul Parlamentului pe Mathias Cormann, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Discuţiile dintre cei doi au fost despre nivelul la care se află aderarea României la organizaţie, detalii din Studiul Economic al României pe 2024 şi beneficiile pe care românii le vor avea după ce ţara noastră va deveni membru OCDE.
„În discuţiile pe care le-am avut, atât în privat, cât şi împreună cu Comisia specială comună a celor două Camere, am vorbit despre nivelul la care se află aderarea României la organizaţie, detalii din Studiul Economic al României pe 2024 şi beneficiile pe care românii le vor avea după ce ţara noastră va deveni membru OCDE. Ca preşedinte al Senatului, lucrez pentru acest obiectiv cu aceeaşi forţă cu care am făcut-o atunci când eram premier. Cu ajutorul comisiei specializate, toate proiectele care vizează procesul aderării vor fi trecute prin Parlament cu rapiditate. Ca prim-ministru, am deblocat dialogul cu conducerea organizaţiei, depunând Foaia de parcurs a României şi Memorandumul iniţial pentru aderare”, a scris Nicolae Ciucă, miercuri pe Facebook.
El a adăugat că „Studiul Economic al României pe 2024 este o analiză aprofundată a situaţiei noastre economice, având şi recomandări”.
„Pentru aderarea unui stat, sunt necesare cel puţin două asemenea studii din care să reiasă că economia este stabilă şi merită să facă parte din rândul celor mai dezvoltare ţări ale lumii. Statele membre OCDE deţin 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din toate investiţiile străine directe”, a conchis Ciucă.
Procesul de aderare la OCDE, început în timpul mandatului lui N Ciucă
– În 2022, în mandatul de premier al lui Nicolae Ciucă au fost două momente decisive ale parcursului de aderare la OCDE, cea mai puternică organizație de cooperare economică: în iunie Consiliul OCDE a adoptat Foaia de parcurs a României, iar în decembrie Guvernul Ciucă a depus Memorandumul inițial pentru aderare.
– Guvernul Ciucă a reușit atingerea acestui obiectiv major pe care România și-l dorea încă din 2004, de la prima depunere a candidaturii de membru, și după mai multe etape în care țara noastră a reluat procesul de aderare. În 2012 România și-a redepus candidatura și din 2016 și-a reînnoit-o anual.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News