Incidente la Rapid – FCSB şi FCU Craiova – Universitatea Craiova

fotbal
Sursa foto: Unsplash

Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a decis sancţiuni totale de 130.000 de lei după incidentele de la meciurile FC Rapid – FCSB şi FCU Craiova – Universitatea Craiova, din Superligă.

Rapid a primit cea mai mare penalitate, de 60.000 de lei. De asemenea, echipa giuleşteană va juca un meci de acasă cu anumite sectoare din stadion închise.

Sancţiunile referitoare la cele două meciuri:

FC Rapid 1923 vs. FC FCSB – Incidente – În temeiul art. 82.1 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul FC Rapid 1923 cu măsura organizării unui joc pe teren propriu cu interzicerea accesului spectatorilor în sectoarele 106, 107, 108, 109, 112, 113 şi 123 şi penalitate sportivă de 60.000 lei. În temeiul art. 82.2 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul FC FCSB cu penalitate sportivă de 22.500 lei.

FCU 1948 Craiova vs. Universitatea Craiova – Incidente – În temeiul art. 82.1 si 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează FCU 1948 Craiova cu penalitate sportivă de 15.000 lei. În temeiul art. 82.2 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sanctionează Universitatea Craiova cu penalitate sportivă de 33.750 lei.

Articolele din Regulamentul Disciplinar menţionate prevăd următoarele:

Articolul 82 – Responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor

1. Clubul gazdă răspunde pentru comportarea neregulamentară a spectatorilor şi, în funcţie de situaţie, poate fi sancţionat gradual cu penalitate sportivă şi interzicerea organizării de jocuri pe propriul stadion sau măsura programării jocurilor fara spectatori de la 1 la 10 jocuri. În funcţie de circumstanţe măsura programării jocurilor fără spectatori se poate aplica parţial prin interzicerea ocupării unui anumit sector de tribună de la 1 la 10 jocuri.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: