Aeroportul din România cu cea mai scumpă parcare. E dublă față de Otopeni

Sursă foto: Facebook / IASI Airport

Aeroportul din Iași are cea mai scumpă parcare din țară, instituția încasând după modernizare tarife mai mari chiar și decât cele practicate de cel mai mare aeroport din România, cel de la Otopeni-București.

Aeroportul din Iași are unele tarife de parcare mai mari chiar şi decât prima aerogară, cea de la Otopeni-Bucureşti, și mult mai scumpe decât celelalte aeroporturi din țară, scrie Ziarul de Iași.

Noua parcare a aeroportului ieșean, deschisă acum o lună, are 600 de locuri și tarife diferite, în funcție de zonă și perioadă. Astfel, în faţa terminalelor de pasageri, fiecare minut peste primele 7 minute gratuite aduce de la 5 până la 10 lei.

În parcarea terminalelor de pasageri, primele 15 minute nu sunt taxate, în vreme ce următorul sfert de oră costă 5 lei. Dacă durata de staţionare ajunge la o oră, şi preţul ajunge la 10 lei – şi rămâne aşa pentru fiecare din următoarele 5 ore.

După 6 ore, tariful orar scade la 9 lei, iar după 12 ore, la 8 lei. Totuşi, o zi nu este tarifată aşa, ci cu 100 de lei, preţ valabil pentru până la 3 zile inclusiv. Pentru 4-7 zile, preţul coboară la 75 de lei/zi, peste 8 zile e 65 de lei/zi, iar peste 14 zile, 60 de lei/zi. Abonamentul pentru o lună e 1.200 de lei.

Parcarea pe o lună de la Iași, dublă față de București

În comparație, parcarea de lungă durată pe aeroportul Otopeni nu poate să depăşească 30 de zile, care ajung să coste 660 de lei. Primele patru zile costă, fiecare, 100 de lei, iar începând cu a cincea se adaugă câte 10 lei. Parcarea la „plecări” sau „sosiri” costă 10 lei prima jumătate de oră, apoi 20 de lei/oră.

La Cluj, parcarea din faţa terminalelor este concesionată unei firme private care taxează cu 8 lei primele 30 de minute, cu 11 lei prima oră, 23 de lei pentru două ore, 72 de lei prima zi şi 152 de lei pentru două zile, respectiv 265 de lei prima săptămână. O lună ajunge la 600 de lei.

În schimb, capetele parcării sunt administrate de Aeroportul „Avram Iancu”, iar tarifele sunt mai mici – pentru cine găseşte loc. Prima oră, cu 10 minute la liber, costă 8 lei, iar două ore înseamnă 18 lei. O zi înseamnă 50 de lei, două zile costă 65 de lei, iar trei zile, 120 de lei. Prima săptămână ajunge la 200 de lei, iar 15 zile totalizează 360 de lei. Abonamentul pe o lună costă 400 de lei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: