Încep programele Rabla. Persoanele fizice şi juridice se pot înscrie la Rabla Clasic şi Rabla Plus, din 19 martie

Sursa: afm.ro

În două zile începe Programul Rabla. Anul acesta discutăm despre alte bugete şi alte condiţii în care pot fi cumpărate maşini noi cu bani de la stat. De exemplu, la Rabla Clasic preţul autoturismului nu trebuie să depăşească 60.000 de euro, iar la Rabla Plus, plafonul este de 70.000 de euro. Pentru maşinile „verzi”, ecobonusul a fost redus de la 10.000 la 5.000 de euro.

Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, începând din data de 19 martie 2024, în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 1 miliard de lei.

„Aşa cum am anunţat, pentru Programul Rabla Plus avem, în 2024, un buget record, de 1 miliard de lei. Acest lucru subliniază că acordăm o importanţă deosebită finanţării de autoturisme prietenoase cu mediul, fie că discutăm despre autoturisme electrice sau de autoturismele plug-in hibrid. Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător. Programele de finanţare, pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor le derulează prin Administraţia Fondului pentru Mediu, tocmai asta fac: susţin dezvoltarea unei societăţi bazate pe sustenabilitate, pe o atitudine mai verde faţă de mediu”, a declarat ministrul Mediului, Apelor  şi Pădurilor, Mircea Fechet, într-un comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: