Iohannis, despre decalogul său pentru viitorul NATO: A fost foarte bine primit

Sursa: presidency.ro captură video

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că decalogul său privind viziunea sa pentru viitorul NATO, în contextul candidaturii sale pentru şefia Alianţei Nord-Atlantice, a fost primit foarte bine. „Cred că nu este niciun secret că am discuţii bilaterale cu aliaţi, şi mulţi au menţionat că li s-a părut că am venit exact cu temele care sunt foarte importante, dar, sigur, în discuţii bilaterale au întrebări legate şi de alte teme”, a adăugat şeful statului.

„Decalogul a fost foarte bine primit, şi cred că nu este niciun secret că am discuţii bilaterale cu aliaţi, şi mulţi au menţionat că li s-a părut că am venit exact cu temele care sunt foarte importante, dar, sigur, în discuţii bilaterale au întrebări legate şi de alte teme. Până acum, am avut discuţii, ca să spun aşa, sub linie, foarte bune”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat cum au receptat până acum partenerii Nord-Atlantici, aliaţii de pe Flancul Estic, dar şi partenerii europeni decalogul pe care l-aţi propus pentru conducerea Alianţei, joi la Bruxelles, înaintea participării la Consiliul European.

Chestionat dacă în aceste discuţii pe care le-a avut, şi cu Mark Rute, în special cum a primit anunţul candidaturii sale şi dacă a discutat şi cu partenerii care şi-au arătat sprijinul pentru Mark Rute – Statele Unite, Marea Britanie, şi care va fi poziţia Franţei în momentul de faţă, şeful statului a răspuns: „Aceste poziţii vor fi exprimate de statele respective şi de reprezentanţii lor, nu de mine”.

„Despre aceste chestiuni nu se prea fac declaraţii decât în formatul NATO, dar pot să vă spun că sunt discuţii foarte bune. Iar cu Prim-ministrul Mark Rutte ne întâlnim la fiecare Consiliu şi la fiecare Summit, şi discutăm. Avem o relaţie absolut normală, niciunul dintre noi doi nu doreşte ca, prin această competiţie, să se strice proiecte sau relaţii care au fost construite în ani, dimpotrivă. Deci este chiar o competiţie constructivă”, a completat Iohannis.

Pe 12 martie, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat10 puncte referitoare la viziunea sa pentru viitorul NATO, într-un editorial de opinie publicat de Politico, nu la mult timp după ce şeful statului şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: