Instanţa judecătorească din oraşul Labitnanghi din Siberia, situat în apropierea coloniei penale unde a murit disidentul rus Aleksei Navalnîi, a respins acţiunea intentată de mama acestuia care acuza faptul că fiul ei nu a beneficiat de îngrijiri medicale corespunzătoare, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Informaţia a fost făcută publică joi de Ivan Jdanov, fost asistent al lui Navalnîi. Acesta a făcut public și motivul incredibil invocat de instanță: cel care trebuia să facă reclamația este Aleksei Navalnîi, nu rudele acestuia.
Cel mai cunoscut opozant rus al lui Putin a decedat în 16 februarie, în colonia penală Lupul Polar, unde executa o pedeapsă de 30 de ani de închisoare. Mama sa, Liudmila Navalnaia, a mers la scurt timp după aceea în oraşul Salehard, la 2.000 de km de Moscova, unde anchetatorii au refuzat să îi încredinţeze trupul neînsufleţit al lui Navalnîi până când a acceptat să nu îi organizeze funeralii publice.
Conform apropiaţilor lui Navalnîi, în certificatul de deces al acestuia s-a consemnat că moartea a survenit din cauze naturale. Autorităţile penitenciare comunicaseră că el şi-a pierdut cunoştinţa la scurt timp după revenirea dintr-o plimbare în aer liber.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News