Așternuturi murdare și paturi ruginite într-un cămin cu 93 de vârstnici din Prahova

Sursa foto: Pexels

Așternuturi murdare, paturi ruginite și condiții neigienice în blocul alimentar. Asta au găsit inspectorii ANPC în urma unui control la un centru de bătrâni din Prahova, care găzduia 93 de persoane.

Controlul a fost făcut la solicitarea Prefecturii Prahova. Au fost verificate, până acum, Centrul de recuperare si reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu handicap Călinești – Prahova și Centrul de Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Cireșarii, Ploiești.

ANPC arată că la Centrul din Călinești au fost descoperite abateri deosebit de grave, care au dus la sancționarea și dispunerea, de către comisarii CJPC Prahova, a următoarelor măsuri: amenzi contraventionale în valoare totală de 35.000 lei și oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate în spațiile de cazare (Corpurile A,B,C, Centrul deținând în total 4 corpuri de clădire), precum și în blocul alimentar din Corpul A.

În cele 4 corpuri de clădire erau cazate 93 de persoane, cele din Corpul D aflându-se, în momentul controlului, în carantină, din cauza scabiei, ceea ce a împiedicat accesul comisarilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: