Burduja: Vom abroga „taxa pe soare”. Comisia Europeană a răspuns că fiecare stat poate decide dacă o introduce sau nu

Sursa foto: Facebook / Sebastian Burduja

Ministerul Energiei va propune abrogarea printr-o ordonanţă de urgenţă a „taxei pe soare” pentru prosumatori, a anunţat ministrul PNL Sebastian Burduja. Liberalul a adăugat că această acţiune va fi făcută, după ce Comisia Europeană a răspuns că fiecare stat poate decide dacă introduce sau nu această taxă.

„Ministerul Energiei va susţine şi susţine eliminarea taxei pe soare. De altfel, avem şi răspunsul formal de la Comisia Europeană care ne permite abrograrea acelui articol, un may clause, o clauză cu poate. O vom abroga prin ordonanţa pe care o pregătim şi mulţumesc tuturor asociaţiilor de prosumatori care au împins pe acest subiect. E o evoluţie importantă a sistemului, e o evoluţie în concordanţă cu cei trei d – digitalizare, descentralizare, decarbonizare”, a afirmat Sebastian Burduja, luni, la evenimentul companiei Reţele Electrice Muntenia, parte a Grupului PPC, de inaugurare a Staţiei Electrice Nord, care a fost modernizată, potrivit News.ro.

Prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, ANRE ar fi avut dreptul să impună taxe prosumatorilor ca, începând cu data de 1 decembrie 2026, în situaţia în care contribuţia lor la capacitatea totală de producţie a energiei din România ar fi depăşit 8%.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: