Accident grav la Constanţa. Trei bărbati au fost răniţi, după ce duba în care se aflau s-a lovit violent de un gard. Unul dintre răniţi a ajuns în comă la spital, iar medicii sunt rezervaţi în ceea ce-l priveşte.
Potrivit martorilor, şoferul dubei gonea cu viteză pe stradă, iar din cauza carosabilului umed a pierdut controlul volanului şi a derapat. Vehiculul s-a izbit apoi violent de gardul sediului Jandarmeriei din Constanţa.
„Am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier în Municipiul Constanţa. La faţa locului ne-am deplasat cu o autospecială de stingere şi două echipaje de prim-ajutor. Au fost evaluate medical 3 victime, toate 3 fiind transportate ulterior la Spitalul Judeţean Constanţa pentru investigaţii medicale amănunţite.”, a precizat Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News