Ucraina anunţă că a arestat doi presupuşi spioni ruşi

Sursă foto: Unsplash

Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat miercuri că a arestat doi presupuşi spioni ruşi care transmiteau Moscovei poziţia unor obiective militare sensibile, transmite AFP.

„În urma unei operaţiuni speciale, doi agenţi ai FSB au fost arestaţi la Kiev şi Odessa”, arată un comunicat al SBU referitor la serviciul omolog de securitate din Rusia.

„Infractorii au încercat să identifice amplasamentele militarilor ucraineni, apoi să transmită ocupanţilor coordonatele respective pentru reglarea atacurilor aeriene” ruseşti, precizează documentul citat.

Cei doi agenţi ruşi „au fost arestaţi în flagrant delict în timp ce spionau ţinte potenţiale pentru ocupanţi”, adaugă SBU.

Unul din ei fotografiase o centrală termoelectrică, aparent pentru a ajuta Rusia să lovească infrastructura energetică ucraineană.

Inculpaţi pentru colaborare, presupuşii spioni ar putea fi condamnaţi la închisoare pe viaţă.

AFP menţionează că, potrivit datelor ONU actualizate la sfârşitul anului trecut, în Ucraina au fost deschise peste 6600 de dosare penale pentru „colaborare sau alte infracţiuni legate de conflict” din februarie 2022 când a început invazia rusă.

Citește mai multe AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: