Anul acesta, Paștele ortodox pică pe 5 mai, așa că la pachet cu 1-2 mai, românii se vor putea bucura de o vacanță prelungită de circa o săptămână. Operatorii în turism au intrat în febra pregătirilor.
Deși până la sărbători (Paștele pică în acest an pe data de 5 mai) mai este aproximativ o lună de zile, hotelierii au intrat de mult în febra pregătirilor, iar nenumărate unități de cazare deja și-au epuizat locurile disponibile.
Vâlcea, județ cu specific turistic, bogat în tradiții și obiceiuri, cu nenumărate atracții, stațiuni balneare și montane, de interes național și local, se află printre cele mai râvnite zone pentru o vacanță de 1 Mai – Paște.
Cu ajutorul platformelor gen „Booking” sau „Direct booking”, am dat o căutare a prețurilor și disponibilităților pentru perioada menționată, luând în calcul unitățile cu recenzii excelente, de la trei stele în sus, și am stat de vorbă și cu operatori în turism pentru a afla ce oferte mai există, dar și ce pot activități suplimentare au la îndemână turiștii.
Pe Valea Oltului și Valea Lotrului pachetele de trei și patru stele sunt, dacă nu epuizate, aproape de epuizare.
„În general, Călimăneștiul se vinde bine. De 8 Martie, spre exemplu, stațiunea era plină. La fel ne așteptăm să fie și în vacanța de 1 Mai – Paște. Același interes crescut există și pentru Valea Lotrului, pentru zonele montane Voineasa și Malaia. Din câte știm, mai sunt ceva locuri disponibile în Govora și Olănești”, a menționat pentru „Adevărul” Monica Gheorghiu, reprezentanta Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Vâlcea despre apetitul turiștilor români pentru turismul balnear și montan din județul Vâlcea.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News