Perspectivele economice destul de tulburi la nivel european, confirmate deja în Marea Britanie și Germania, au ridicat nivelul de alertă și în economia românească, potrivit specialiștilor.
Multe dintre marile companii, în special cele care au operațiuni de export, au apelat la restructurarea preventivă a afacerilor, pentru a-și reduce expunerea la un eventual impact financiar negativ, arată o analiză realizată de Sierra Quadrant.
Restructurarea preventivă a afacerilor se referă, în esență, la reducerea expunerii în materie contractuală, de la volumele de marfă derulate pe lanțurile economice la optimizarea investițiilor și, în general, a cheltuieli logistice, operaționale.
Cum tot mai multe firme înregistrează probleme pe fondul scăderii vânzărilor, optimizarea relației contractuale poate face diferența între continuarea activității și căderea în capcanele blocajului financiar, afirmă experții de la Sierra Quadrant.
„Recesiunea economică este la ordinea zilei, chiar dacă în multe țări este mascată în inflație.
Scăderea vânzărilor în volum este resimțită în toate domeniile de activitate, iar acest fenomen pune presiune mai ales pe companiile mici și mijlocii, multe dintre ele slab capitalizate și dependente de fluxurile financiare obișnuite. Orice pas greșit al unui partener de afaceri poate duce la probleme financiare pe întregul lanț economic”, arată analiza.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News