Premierul Victor Ponta a fost prezent astazi la uzina Dacia de la Mioveni. Cu acest prilej, Victor Ponta a dat asigurări că autostrada Pitesti-Sibiu se va realiza, insa in doua faze: mai intai drum expres, iar apoi ca autostrada.
Prim-ministrul a precizat că, deși se promite de către cei care candidează pentru funcția de președinte realizarea de autostrăzi, acesta nu face autostrazi „le promite, dar promite degeaba”.
„Ne-am intalnit foarte des si cand nu era campanie si dupa ce se termina campania electorala, pentru ca aveam foarte multa treaba impreuna, iar Dacia reprezinta o companie strategica din punct de vedere al capacitatii de productie si al numarului de angajati. Voi face eforturi sa pastram locurile de munca.
Ne-am intalnit si atunci cand am finalizat lucrarile de infrastructura mult asteptate de uzina, legate de Mioveni si de Drumul National si tot aici la dumneavoastra am stabilit foarte clar ca in Programul Operational de Transport pe care Guvernul il va aproba, segmentul Pitesti-Sibiu este un segment de autostrada.
Va spun aceste lucruri in calitate de prim ministru nu ca si candidat la presedintie, pentru ca in Romania presedintele nu face autostrazi, vi le promite, dar promite degeaba. Includerea Autostrazii Pitesti-Sibiu in Master Plan este pe finantare europeana.
Daca ajung presedinte nu o sa pot sa fac autostrazi, dar are legatura cu Master Planul prezentat de ministrul Rus. Va prevede finantarea in doua faze, pentru drumul expres in prima faza si, imediat ce avem finantarea finala, pentru autostrada.
Important este sa incepem pentru ca au mai fost presedinti care vorbeau de autostrada si se termina mandatul si nu avem inceput nici primul kilometru”, a declarat Victor Ponta.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News