Un bărbat din Suceava a fost reținut de Poliție și dus la arest pentru că a bătut o oaie

Sursă foto: Unsplash

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au dispus reţinerea unui tânăr acuzat că ar fi agresat o oaie, au anunţat luni reprezentanţii IPJ.

Potrivit acestora, bărbatul de 31 ani, din comuna Burla, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de „rănirea cu intenţie a animalelor”, după ce, în august 2022, a rănit cu intenţie o ovină, izbind-o de pământ şi ulterior lovind-o cu pumnii şi picioarele de nenumărate ori.

„La data de 1 aprilie 2024, în urma probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, s-a dispus măsura reţinerii bărbatului de 31 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea cu intenţie a animalelor, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava”, au precizat oficialii IPJ.

Cercetările în acest dosar au loc sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Poliţiştii reamintesc că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecţia animalelor, relele tratamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

Astfel, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la cinci ani sau cu amendă rănirea cu intenţie a animalelor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: