Senatoarea Nicoleta Pauliuc (PNL), preşedinta comisiei de apărare din Senat, a declarat marţi, în şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO că, privind astăzi la contextul geopolitic şi analizând mişcările de pe tabla de şah a lumii, devine evident că apartenenţa la NATO este vitală pentru România.
”Aderarea României la NATO a fost cel mai important moment de inflexiune în istoria ţării noastre după căderea regimului comunist. Pe de o parte, a fost punctul în care ne-am despărţit de trecut. Pe de altă parte, a fost declicul perioadei de 20 de ani poate, cea mai prosperă perioadă din istoria ţării noastre. Ultimele două decenii au reprezentat progrese economice, sociale, instituţionale şi au condus la un salt uriaş în ceea ce priveşte cultura democratică a României”, a declarat senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc în plenul Parlamentului.
Ea a precizat că, onest vorbind, atunci când am intrat în NATO, noi ne-am gândit că aceasta alianţă politico – militară ne va deschide uşa către UE, că va contribui la atragerea de investiţii străine şi la consolidarea stabilităţii economice, şi toate aceste lucruri s-au şi întâmplat.
”Nu ne-am imaginat atunci însă că, atât de repede, vom fi în situaţia în care NATO va fi vesta noastră de protecţie într-o lume tot mai nesigură şi încărcată de tensiuni. Privind astăzi la contextul geopolitic şi analizând mişcările de pe tabla de şah a lumii, devine evident că apartenenţa la NATO este vitală pentru România”, a subliniat Pauliuc.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News