Preşedintele CJ Maramureş şi candidatul PNL la Primăria Baia Mare: Castelul Teleki din Pribileşti va fi restaurat

Sursa foto: PNL Maramureş

Preşedintele CJ Maramureş şi candidatul PNL la primăria Baia Mare Ionel Bogdan, administratorul public al judeţului Maramureş şi candidatul PNL la şefia CJ Maramureş Gabriel Şteţco au făcut o vizită la Castelul Teleki din Pribileşti, zilele acestea. Aceştia au discutat cu proprietarii terenurilor din zonă, care sunt de acord să fie expropriaţi, pentru a contribui la salvarea acestui obiectiv.

„Castelul Teleki din Pribileşti va fi restaurat după ce a fost lăsat în paragină în ultimele decenii. Conducerile trecute succesive ale administraţiei judeţene nu au considerat ca fiind prioritar să salveze obiectivele care pot juca un rol major în dezvoltarea turistică a Maramureşului. Prin restaurarea castelului şi includerea sa în circuitul turistic, maramureşenii de aici vor avea doar de câştigat”, a transmis Ionel Bogdan, candidatul PNL la Primăria Baia Mare, conform unui comunicat de presă al PNL Maramureş.

Proiectul a fost depus spre finanţare, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, iar valoarea investiţiilor este de 12,4 milioane de euro. Procedura de achiziţie publică va fi demarată în luna mai 2024, iar semnarea contractului de execuţie este prevăzută pentru luna iulie.

„Patrimoniul cultural al Maramureşului este parte din identitatea noastră, iar protejarea acestuia reprezintă o obligaţie morală. Restaurarea Castelului de la Pribileşti este un obiectiv important pentru conservarea moştenirii noastre culturale”, a fost mesajul candidatului PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Şteţco, potrivit sursei citate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: