Fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021), viitor candidat republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie, s-a comparat din nou sâmbătă cu respectatul activist antiapartheid Nelson Mandela, prezentându-se drept o victimă a persecuţiei politice, transmite EFE.
„Voi deveni bucuros un Nelson Mandela modern. Va fi o mare onoare”, a scris Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social, într-o nouă încercare de a se prezenta ca o victimă.
Câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în 1993, Mandela a fost închis timp de aproape 30 de ani pentru lupta împotriva apartheidului şi a devenit primul preşedinte de culoare al Africii de Sud la primele alegeri libere din 1994, punând capăt a peste trei secole de guvernare de către albi.
Declaraţiile lui Trump au atras critici dinspre campania preşedintelui american, democratul Joe Biden.
„Imaginaţi-vă că sunteţi atât de egocentric încât vă comparaţi cu Iisus Hristos şi Nelson Mandela în scurtul interval de ceva mai mult de o săptămână: acesta este Donald Trump”, a spus în batjocură Jasmine Harris, directoarea pentru mass-media afro-americane a campaniei Biden.
Nu este prima dată când Trump se compară cu Mandela. A mai făcut-o deja la un miting din New Hampshire în octombrie anul trecut.
În altă ordine de idei, AFP a transmis duminica aceasta că Donald Trump a strâns peste 50 de milioane de dolari sâmbătă în timpul unei seri de strângere de fonduri în Florida, un nou episod crucial al luptei pentru donaţii mari între republican şi Joe Biden în cursa pentru Casa Albă.
În viaţa electorală americană, banii, departe de a fi un tabu, sunt un motiv de mândrie pentru tabăra care strânge mai mulţi. Este de asemenea o sursă indispensabilă: 2024 se anunţă ca fiind ciclul electoral cel mai costisitor din istoria ţării.
Cei doi candidaţi sunt angajaţi de câteva luni în acest război al milioanelor, difuzând cu regularitate comunicate laudative despre starea finanţelor lor.
Această competiţie s-a intensificat odată cu desfăşurarea la sfârşitul lunii martie a unei mari recepţii la New York, în cursul căreia preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden a obţinut 25 milioane de dolari, „un record”, potrivit echipei sale de campanie.
Sâmbătă, temperamentalul său rival a anunţat că a reuşit să strângă o cifră de două ori mai mare: peste 50,5 milioane de dolari.
Bani care fac ca suma încasată de Joe Biden la New York să pară „disperată”, prin comparaţie, a glumit echipa de campanie a lui Donald Trump.
„Seara a fost incredibilă înainte de a începe, pentru că oamenii au vrut să contribuie la o cauză, să redea măreţia Americii. Şi asta s-a întâmplat”, a declarat sâmbătă fostul preşedinte republican.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News