Categoria de români care va plăti facturi mai mici la energia electrică

Sursa foto: Pixabay

Paradoxul din România: prețurile negative la energia electrică nu scad deloc facturile românilor. 

Specialiştii spun că trebuie să mai așteptăm câteva luni bune până când vom vedea o scădere la factură, deși au fost diminuate și plafoanele.

De abia în plină vară vom simți preţuri mai mici la facturi, deși vedem că energia electrică a ajuns la un preț negativ.

„Nu e un paradox, e consecința ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în momentul de față.

Practic, având în vedere că noi am dezvoltat foarte mult resursa regenerabilă de energie, în special panourile fotovoltaice, acestea produc o cantitate mare.

Dacă această producție se suprapune pe o reducere a consumului sau pe un consum redus în timpul zilei, practic, acea energie nu ai ce să faci efectiv cu ea și ca atare încerci să o vinzi și ajungi în situația în care nu ai cui să o vinzi, nu ai timp să oprești anumite echipamente, iar în acest caz prețurile ajung negative.

Trebuie să spunem că în general, atunci când avem energie solară, mai ales în România, nu se consumă sau se consumă foarte puțin. Este partea de jos a curbei de consum.

Atunci nu dorește nimeni și de multe ori te rogi sau ajungi să o vinzi la export la niște prețuri foarte coborâte.

Tocmai de aceea această energie nu ajunge de cele mai multe ori sau aproape niciodată în facturile românilor, pentru că românii efectiv nu consumă atunci.

Noi ne dezvoltăm sisteme de stocare până la momentul de față sau alte sisteme care să preia această energie în exces și s-o reconvertească în energie electrică atunci când este cerere, în special, seara, noaptea, dimineața.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: