Șeful diplomației UE avertizează: Europa trebuie să se pregătească pentru război

Sursa foto: Flickr

Europa trebuie să se pregătească pentru un posibil război, un conflict la scară largă pe continent depășind granițele Ucrainei „nemaifiind o ficțiune”, a avertizat, marți, șeful diplomației europene, Josep Borrell, citat de FT.

„Rusia este o amenințare pentru Europa”, inclusiv prin războiul purtat împotriva Ucrainei, dar și prin atacurile hibrid împotriva statelor membre UE, a declarat Josep Borrell, marți, într-un discurs la Bruxelles.

„Războiul ne dă cu siguranță târcoale. Un război convențional de mare intensitate în Europa nu mai este ficțiune”, a continuat el.

Este pentru prima oară când Înaltul Reprezentant european, originar din Spania, a vorbit în termeni atât de clari de amenințarea rusească.

Recent, lideri militari europeni au avertizat cu privire la riscul mai multor atacuri rusești dincolo de Ucraina. Ministrul apărării danez a avertizat, în februarie, cu privire la faptul că Rusia ar putea să încerce să „testeze solidaritatea NATO” pe parcursul următorilor trei până la cinci ani.

„Zidul Berlinului a fost înlocuit de un inel de foc în jurul nostru”, spunea el, referindu-se și la războiul Israel-Hamas, dar și la instabilitatea caracteristică nordului Africii.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: