Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat duminică că administraţia Biden rămâne preocupată că Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) va efectua un nou test cu o rachetă balistică intercontinentală, relatează Reuters.
„Sunt preocupat de ceva timp că Phenianul va efectua ceea ce ar fi al şaptelea său test nuclear”, a declarat Sullivan în timpul unui interviu la emisiunea „Face the Nation” de la CBS.
„Nu văd niciun indiciu imediat că acest lucru se va întâmpla, dar nu ar fi o surpriză ca statul nord-coreean să meargă mai departe cu un nou test al capabilităţilor sale balistice intercontinentale”, a spus el.
În iunie, Coreea de Nord a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune de pe coasta sa de est, în timp ce Jake Sullivan se întâlnea cu omologii săi japonez şi sud-coreean la Tokyo.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale din Coreea de Nord a declarat atunci că manevrele efectuate de Coreea de Sud şi de SUA au escaladat tensiunile militare în regiune şi că forţele sale vor răspunde la „orice fel de proteste sau provocări ale duşmanilor”.
Programele Coreei de Nord balistic şi nuclear sunt interzise de rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU, care prevăd sancţiuni împotriva Phenianului. Ulterior eforturile diplomatice pentru reducerea tensiunilor sau pentru a convinge Coreea de Nord să renunţe la arsenalul său nuclear au bătut pasul pe loc, notează Reuters.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News