Stroe: Avem nişte critici de serviciu care încearcă să ne spună că România ar avea de pierdut din apartenenţa la UE

Sursă foto: Facebook/ Ionut Stroe

Preşedintele PNL Sector 4, deputatul Ionuţ Stroe a declarat la inaugurarea lucrărilor construcţiei noului spital finanţat din fonduri europene de la Spitalul ,,Marius Nasta”, că în ciuda evidenţei, avem nişte critici de serviciu care încearcă să ne spună că România ar avea de pierdut din apartenenţa la UE şi că aceşti politicieni ,,pierde-vară” mint, în interes electoral şi politicianist, marile proiecte finanţate cu fonduri europene fiind cea mai clară dovadă în acest sens.

”Am ajuns aici pentru că suntem membri în Uniunea Europeană şi avem la dispoziţie aceste fonduri europene pentru dezvoltare. Avem PNRR, cea mai importantă resursă, şi avem oameni pregătiţi, care ştiu să atragă banii europeni, precum primarul Daniel Băluţă şi echipa managerială de la Marius Nasta”, a declarat preşedintele PNL Sector 4, deputatul Ionuţ Stroe, la inaugurarea lucrărilor construcţiei noului spital finanţat din fonduri europene, la Spitalul ,,Marius Nasta” din Sectorul 4.

Potrivit lui Ionuţ Stroe, cei care încearcă să ne spună că România ar avea de pierdut din apartenenţa la UE sunt politicieni ,,pierde-vară” care mint, în interes electoral şi politicianist.

”În ciuda evidenţei, avem nişte critici de serviciu care încearcă să ne spună că România ar avea de pierdut din apartenenţa la Uniune, ar da către UE mai mult decât ar lua. Nimic mai fals, iar aceste Mari proiecte sunt cea mai clară dovadă că aceşti politicieni ,,pierde-vară” mint, în interes electoral şi politicianist. Dar adevărul este evident – ei rămân cu pălăvrăgeala, noi cu faptele, şcoli, spitale, magistrale de metrou şi multe alte mari investiţii”, a arătat Stroe.

Primăria Sectorului 4 construieşte la Spitalul „Marius Nasta” un nou spital finanţat prin fonduri europene: Centru de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei. Planul pentru acest spital de pneumoftiziologie este foarte ambiţios: vorbim de o investiţie record, de 72 de milioane de euro, un spital construit de la 0, cu o capacitate de 115 paturi, din care 19 de terapie intensivă.

Spitalul va cuprinde bloc Operator cu 3 săli de operaţie, staţie centrală de sterilizare, laborator de analize medicale, laborator de cercetare, laborator anatomie patologică, Ambulatoriu, Imagistica si Radiodiagnostic – ecografie, CT, aparat RX standard şi compartiment de primire urgente de specialitate CPU-S.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: