Guvernul României a aprobat proiectul de act normativ propus de Ministerul Finanţelor pentru ca unităţile administrativ-teritoriale (UAT-uri) sã poatã solicita, în cursul anului 2024, pânã cel târziu 30 septembrie, contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei.
”Prin contractarea acestor împrumuturi se asigurã cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeanã, finanţarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor şi sumele necesare implementãrii proiectelor finanţate prin PNRR, aflate în sarcina bugetului local, evidenţiate distinct în fiecare contract”, anunţă, vineri, Ministerul Finanţelor, într-un comunicat de presă.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a precizat că mecanismul era extrem de important, pentru a continua proiectele europene.
”Ceea ce mulţi nu înţeleg este cã, atunci când implementezi un proiect din bani europeni, trebuie sã asiguri o parte de prefinanţare sau cofinanţare din buzunarul tãu. Pentru a sprijini unitãţile administrativ-teritoriale sã termine proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, inclusiv cele care beneficiazã de fonduri prin PNRR, precum şi pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, am identificat mecanismul de împrumuturi din veniturile din privatizare. De asemenea, le vom permite sã poatã efectua trageri din finanþãrile rambursabile contractate sau care urmeazã a fi contractate. Ne asigurãm astfel cã primarii nu rãmân cu proiecte blocate şi cã nu ajungem la dezangajarea sumelor alocate de cãtre Comisia Europeanã, pe care ar însemna sã le suportãm din bugetul de stat”, a explicat ministrul Marcel Boloş.
Potrivit datelor transmise de minister, dobânda aferentã creditului este ROBOR la 3 luni comunicatã de Banca Naþionalã a României în ultima zi lucrãtoare a lunii anterioare autorizãrii împrumutului, la care se adaugã o marjã în funcþie de scadenþa împrumuturilor, rata dobânzii rezultatã rãmâne fixã pe toatã durata de derulare a împrumutului.
Marja este 1 punct procentual pentru scadenþe de pânã la 3 ani, inclusiv, şi 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani, inclusiv.
Perioada de rambursare este între 1-5 ani, cu posibilitatea rambursãrii anticipate, parţial sau integral, iar valoarea maximã ce poate fi autorizatã este nelimitatã în cazul comunelor şi oraşelor, 10 milioane lei pentru municipii şi 25 milioane lei pentru judeţe.
”De asemenea, prin proiectul de act normativ se propune ca unitãţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale sã poatã efectua trageri din finanţãrile rambursabile contractate sau care urmeazã a fi contractate în limita sumei de 4,5 miliarde lei, faţã de suma de 3 miliarde lei aprobatã prin Legea nr. 417/2023 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2024”, a mai transmis Ministerul Finanţelor.
Ministerul mai precizează că, totodatã, se modificã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr.126/2005 privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiþii şi în faţa altor instanţe judiciare şi arbitrale internaţionale, astfel încât aceasta sã fie aplicabilã situaţiilor în care Ministerul Finanţelor selecteazã avocaţi în mod transparent şi competitiv, într-o manierã preventivã şi fãrã presiunea timpului, şi încheie acorduri-cadru.
”Ulterior, dacã apar litigii internaţionale pentru care selecţia avocaţilor este deja finalizatã, se acordã mandatul de reprezentare aferent cãtre una dintre societãţile de avocaturã selectate. În plus, în cazul celorlalte situaţii punctuale care impun o reacţie rapidã, în temeiul unei analize punctuale de oportunitate, Ministerul Finanţelor va putea selecta avocaţi pe baza unei proceduri proprii de selecţie aprobate de conducãtorul instituţiei”, se mai arată în comunicatul de presă.
Mãsura este adoptatã pentru a evita risc de depãşire a termenelor legale aplicabile pentru introducerea unor acţiuni sau pentru formularea unor apãrãri, ambele în interesul protejãrii intereselor financiare ale statului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News