“Dobrogea liberală își lansează candidații”. Ce mesaj a transmis prefectul de Constanța la Tulcea

Sursa foto: captură video

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a afirmat, la lansarea candidaţilor PNL din Tulcea, că liberalii au fost cei care atunci când au guvernat au generat progres, modernitate, bunăstare.

“Domnule Ciucă, permiteți-mi să vă consider dobrogean! Dobrogea liberală își lansează candidații. Liberalii au impregnat societatea românească cu respect pentru liberate, stat de drept, de economie de piață, toate acestea conducând la cea mai bună economie la care s-a trăit vreodată. Liberalii au fost cei care atunci când au guvernat au generat progres, modernitate, bunăstare. Atunci cînd au condus societatea alături de alții au adus echilibru, stabilitate. Au fost asemeni șinelor de tren pe care au mers către un mâine mai bun, acestea sunt principile care mă fac să cred că liberalii tulceni sunt pregătiți să conducă nu doar municipiul, ci și județul Tulcea”, a spus Coşa.

“Și îl avem aici pe Ilie Ștefan, un primar care are mult curaj, un primar care a putut să pornească peste 40 de proiecte în asfaltări de stră, reabilitări de clădiri, în unități de învățâmând, reabilitări de școli, obiective care nu mai aveau timp să aștepte. Ilie Ștefan a știut să administreze în mod eficient și responsabil, dar el are nevoie și de un președinte de Consiul Județean responsabil și acesta este George Șișcu”, a adăugat prefectul.

George Şişcu, candidat la preşedinţia CJ Tulcea, a declarat că promite că liberalii nu vor “privi în pământ” niciodată din cauza lui.

“Despre relația mea cu Michael se pot spune multe, dar nu însă ne luam de păr niciodată. Vreau să recunosc că am fost puțin nostalgic când m-a prezentat și nu mi-a zis vârsta, mă prezenta Crin Antonescu când era președinte Tnl Tulcea: „George Siscu, tânărul nostru coleg de la Babadag”. Nu m-am schimbat foarte mult, în viața reală voi fi socru mic, în viața politică îmi place să fiu socru mare. V-am reamintit de Crin Antonescu pentru că fac politica din 1996, numai în PNL. Vreau să îi spun domnului președinte Ciucă, colegilor mei, vă garantez că niciodată nu veți privi în pământ din cauza mea. Și închei așa cum se face la marinari: Este ora! Tulcea, hai să vină anii cei buni!”, a spus Şişcu.

Articol susținut de PNL

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: