Partidelor care nu trimit mai multe femei în Parlament li se va tăia din banii de la bugetul de stat

Sursa foto: Monitorul fiscal

Două deputate vor să introducă un sistem de penalizare a partidelor politice care nu încurajează participarea femeilor la viaţa de partid şi nu le promovează în poziţiile eligibile la alegeri. Concret, suma alocată anual partidelor şi formaţiunilor politice de la bugetul de stat va fi diminuată, dacă cel puţin trei din zece parlamentari, respectiv și aleşi locali ai acestora nu sunt femei, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere la Senat. Introducerea unor cote de gen la întocmirea listelor cu candidaturile este un important pas înainte, dar insuficient, spun inițiatoarele.

Propunerea legislativă care modifică şi completează Legea nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale a fost iniţiată de deputatele Laura Vicol (PSD) şi Cristina Trăilă (PNL) și vizează creșterea ponderii femeilor în Parlamentul României și în pozițiile de decizie din administrația publică locală.

Deși legislația actuală prevede că partidele politice trebuie să asigure reprezentarea echitabilă şi echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la toate nivelurile decizionale şi „au obligaţia să prevadă în regulamentele interne acţiuni pozitive în favoarea sexului subreprezentat”, ponderea femeilor în rândul aleșilor rămâne foarte mică, având în vedere că acestea reprezintă mai multe de jumătate (51%) din populația țării.

Codași în Europa la egalitatea de gen

Inițiatoarele precizează că, la alegerile europarlamentare din 2019, procentul de femei alese a fost de 21,2%, la alegerile parlamentare din 2020, acest procent a fost de 18,24%, în timp ce la alegerile locale din același an procentul a fost și mai mic: 13,4%.

„Indexul european pentru egalitatea de gen, ediţia din 2022, care măsoară cotele de gen din anul 2021, arată că suntem pe penultimul loc în topul european, în urma noastră fiind doar Grecia. O egalitate de gen slabă înseamnă că democraţia noastră mai are mult loc pentru a se consolida şi pentru a respecta principiul democratic al şanselor egale şi al echităţii”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul.

Mai mult, în ciuda faptului că procentul femeilor de pe listele cu candidați la alegerile parlamentare din 2020, comparativ cu scrutinul din 2016, ponderea femeilor alese în Parlament a scăzut de la 19,1% femei în 2016 la 18,24% în 2020.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: