Premierul Marcel Ciolacu a precizat că reforma bugetară şi reorganizarea teritorială vor trebui făcute în România. El a adăugat noi avem sistemul de administraţie publică pe model francez care este „stufos”, însă polonezii au făcut regionalizarea şi „în loc să ai 10.000 de proiecte pe fonduri europene, aveai două proiecte integrate şi normal că ai avut o absorbţie de fonduri europene de 110% pentru că România avea tot timpul 54%”.
„Reforma bugetară şi reorganizarea teritorială vor trebui făcute în România. Cu adevărat vu vor trebui făcute strict, dacă este sub 1.000 de locuitori. Trebuie o analiză foarte clară şi trebuie făcut un plan. Noi avem sistemul de administraţie publică pe model francez. De asta este şi atât de stufos. Ei au făcută regionalizarea şi au guvernatori pe regiuni care intervin ca să nu mai exista decalajele de dezvoltare între regiuni. Nu vreau să se mai întâmple ce s-a întâmplat între Timişoara şi Bacău, de exemplum sau între Cluj şi sudul ţării. Atunci se venea cu acest instrument. Nu mai ştiu dacă mai este foarte de actualitate (decalajul n.r.). Când l-au făcut polonezii, l-au făcut şi în loc să ai 10.000 de proiecte pe fonduri europene, aveai două proiecte integrate şi normal că ai avut o absorbţie de fonduri europene de 110% pentru că România avea tot timpul 54%”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat dacă e o necesitate stringentă regionalizarea României, joi, într-o conferinţă de presă susţinută după întâlnirea cu oamenii de afaceri din judeţul Timiş.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News