ANRE: Montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice produse în instalaţiile prosumatorilor este obligatorie

Contoare
Sursa foto: X

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia proprie este determinată de faptul că în acest fel poate fi stabilit consumul propriu de energie electrică al prosumatorului.

Totodată, obligaţia montării de către operatorii de distribuţie a contoarelor pentru măsurarea energiei electrice produse din instalaţiile prosumatorilor a devenit extrem de necesară deoarece producţia şi consumul prosumatorilor induc costuri foarte mari cu dezechilibrele la nivelul sistemului energetic, precizează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, printr-un comunicat.

Reprezentanţii ANRE subliniază că obligativitatea montării contoarelor de măsurare a energiei electrice produse în instalaţiile prosumatorilor a fost instituită încă din 2021 prin legislaţia naţională, astfel că în baza prevederilor din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, operatorul de distribuţie „asigură achiziţionarea, montarea, sigilarea, verificarea, citirea şi, dacă este cazul, înlocuirea grupurilor de măsurare a energiei electrice produse, amplasate în instalaţiile utilizatorilor, conform reglementărilor ANRE”, grupul de măsurare fiind definit astfel: „ansamblul format din contor şi transformatoarele de măsurare aferente acestuia, precum şi toate elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare a energiei electrice, inclusiv elementele de securizare”.

Prevederile sunt aplicabile începând cu data de 31 decembrie 2021, data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 143/2021 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

„Având în vedere faptul că obligaţia montării de către operatorii de distribuţie a contoarelor pentru măsurarea energiei electrice produse din instalaţiile prosumatorilor este prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a^1) din Lege, ANRE, în calitatea sa de elaborator a reglementărilor secundare în domeniul energiei electrice şi a gazelor naturale, este obligat să respecte prevederile legale din legislaţia primară. Pentru implementarea dispoziţiilor(…), în reglementările specifice racordării prosumatorilor la reţelele electrice de interes public au fost introduse la art. 26 alin. (2) şi art. 27 alin. (3) din Procedura privind racordarea la reţelele electrice de interes public a locurilor de consum şi de producere aparţinând prosumatorilor, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 19/2022, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi referitoare la contoarele de măsurare a energiei electrice produse. Această prevedere a fost introdusă în sprijinul prosumatorilor, cu scopul de a debloca racordarea la reţea a locurilor de consum şi de producere ale acestora, astfel încât prosumatorii să poată beneficia de mecanismele de compensare/regularizare dispuse de cadrul legislativ în vigoare”, precizează sursa citată.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: