PSD: ”Solicităm lui Nicușor Dan să-și precizeze public poziția pe tema agresiunii rusești în Ucraina!”

Sursa foto: Facebook / Nicusor Dan

Reprezentanții Partidului Social Democrat îi solicită primarului Nicușor Dan să își explice poziția pe tema conexiunilor pe care oameni apropiați de Primarul General le au cu interese de afaceri rusești.

”Nicușor Dan să-și explice poziția pe tema conexiunilor pe care oameni apropiați de Primarul General le au cu interese de afaceri rusești și să lămurească asupra surselor de finanțare ale campaniei uriașe de publicitate.

Solicităm lui Nicușor Dan să-și precizeze public poziția pe tema agresiunii rusești în Ucraina

Solicităm lui Nicușor Dan să-și precizeze public poziția pe tema agresiunii rusești în Ucraina. Este o datorie de claritate morală a oricărui candidat și este o datorie morală a candidatului la primărie Nicușor Dan față de bucureșteni, față de valorile statului de drept, de valorile democratice și libertate.

Solicităm de asemenea Primarului General, să-și explice poziția pe tema conexiunilor pe care oameni apropiați de Nicușor Dan le au cu interese de afaceri rusești și cerem pe această cale, din nou, în mod public, Primarului General să lămurească asupra surselor de finanțare ale campaniei uriașe de publicitate.

”Nicușor Dan are obligația morală și legală să elucideze sprijinul financiar sau de orice natură pe care îl primește de la consilierul său”

Primarul general, Nicușor Dan are obligația morală și legală să elucideze sprijinul financiar sau de orice natură pe care îl primește de la consilierul său Matei Păun – un susținător declarat al intereselor politice ale Rusiei.

În condițiile în care campania electorală se desfășoară pe fondul eforturilor de dezinformare și fake-news, mai ales în mediul online, în spatele cărora se află interese rusești, solicităm de asemenea candidatului la Primăria Capitalei, Nicușor Dan să pună la dispoziția publicului, în mod transparent, informațiile legate de staff-ul său de campanie și conexiunile pe care oameni din staff-ul de campanie le au cu persoane sau companii din Rusia.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: