Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a declarat, marți seară, în cadrul unui interviu televizat, că România nu este pregătită să treacă imediat la cota progresivă și că taxa pe lux a fost amânată din același motiv.
„Nu. Să ne așteptăm la o discuție serioasă după alegeri. Asta înseamnă că în 2025 pot avea loc aceste discuții. Vă reamintesc că România e ultimul stat din UE cu cotă unică, ultimul, dar asta nu înseamnă că de anul viitor se va trece la cotă progresivă. Domnul Ciolacu a spus că nici măcar nu avem o cotă unică, pentru că avem dividende de 5, acum a trecut la 8, avem TVA de 19% și de 5% pe anumite produse sau 9% adică nici noi n-avem cotă unică, avem microîntreprinderi cu impozit 3%, – dacă o facem unică, să fie unică, acuma continui ce a spus domnul Ciolacu. Adică nu neapărat înseamnă cotă progresivă, dar putem ajunge la o formulă de cotă unică pe toate palierele. Ce spunea domnul Ciolacu cu o discuție serioasă pentru a intra în ritm cu lumea civilizată la care ne raportăm de fiecare dată, noi fiind ultimii care mai avem cotă unică și îmi asum ce spun. Polonia are două cote unice, adică 16% și 18% și 32%, în funcție de praguri. În rest, toată lumea are cotă progresivă”, a declarat Alfred Simonis, la DIGI24, întrebat dacă ar trebui să ne așteptăm la impozit progresiv în 2025.
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor susține că țara noastră nu e pregătită să treacă imediat la cotă progresivă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News