BM recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, cu scopul combaterii schimbărilor climatice

Sursa foto: Pexels

Țările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creșterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roșie și lactate, susține Banca Mondială, potrivit Bloomberg.

Includerea costurilor cu mediul și sănătatea în prețurile produselor alimentare de origine animală cu emisii intensive de carbon ar duce la diminuarea cererii consumatorilor pentru acele produse. Asta ar însemna redirecționarea subvențiilor dinspre sectorul creșterii animalelor spre sectoare cu emisii mai reduse precum creșterea păsărilor, producția de fructe și legume, se arată într-un raport al Băncii Mondiale având drept subiect reducerea amprentei climatice a sectorului alimentar.

„Nu spunem că ar trebui redus sprijinul public pentru agricultură. Spunem că ar trebui utilizat într-un mod mai eficient, care să contribuie în realitate la diete mai sănătoase și o planetă mai sănătoasă”, a spus autorul raportului, Bill Sutton.

De la fermă la furculiță, sistemele alimentare sunt responsabile pentru aproape o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Creșterea animalelor este o sursă importantă de emisii de gaze cu efect de seră, iar țările cu venituri mari se numără printre cei mai mari consumatori, însă acest sector este cu mult în urma altor industrii când vine vorba de angajamente financiare, obiecte și acțiuni. Dacă impactul alimentelor asupra climei nu va fi rezolvat, planeta nu își va atinge obiectivele climatice, avertizează Banca Mondială.

Potrivit autorilor raportului, investițiile anuale trebuie majorate de 18 ori, până la 260 de miliarde de dolari, pentru a reduce la jumătate emisiile din sectorul agroalimentar până în 2030 și a ajuta planeta să își atingă obiectivul de a ajunge la emisii zero în 2050. Însă, recompensele vor fi cu mult mai mari decât costurile, subliniază raportul Băncii Mondiale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: