VIDEO Stelian Bujduveanu: „Vom arăta că se poate să reduci din statul în trafic”

Foto PNL media

Stelian Bujduveanu, viceprimarul PNL al Capitalei, a vorbit, pentru PS News, despre starea sistemului de termoficare din București, despre proiectele din transportul public pe care le-a coordonat. De asemenea, Bujduveanu explică de ce Nicușor Dan trebuie să intre într-o dezbatere pe proiecte cu contracandidatul său liberal, Sebastian Burduja.

„Bugetul pentru Primăria Capitalei a fost adoptat după un șir lung de negocieri la nivelul Consiliului General. Am prevăzut un buget, acele sume importante pentru transport public și pentru termoficare. Noi considerăm că aceste două servicii sunt foarte importante pentru bucureșteni. Aceste servicii trebuie să fie menținute la capacitatea de finanțare optimă, pentru că nu poți avea o termoficare care să se strice în plină iarnă sau un transport public care să șchiopăteze”.

„Suntem într-un București cu țevi sparte, cu avarii, pentru că ani la rând, nu s-au plătit datoriile”

„Scopul nostru este de a aduce servicii publice de calitate, plătite la timp, tocmai pentru a nu se degrada așa cum s-a întâmplat în anii precedenți.

De aceea suntem astăzi într-un București cu țevi sparte, cu avarii, pentru că ani de zile, la rând, nu s-au plătit datoriile din partea municipalității. O casă care nu este reparată nu are cum să rămână în picioare”.

„Așteptăm următorul mandat când primarul va fi Sebastian Burduja și vom veni cu o viziune unitară pentru București”

„Consider că în toată activitatea pe care am desfășurat-o în acești ani de zile s-au adus îmbunătățiri foarte mari pe partea de transport public. Avem peste 300 de vehicule noi care circulă în București. De la autobuze electrice, la troleibuze noi și tramvaiele pe care le vedem cu toții în centrul orașului.

Mai mult de atât, proiectul pe care la care eu am ținut foarte mult și am dus muncă de convingere cu toate autoritățile este acela al benzilor unice și a sensului unic pe Floreasca și Radu Beller. Acestea au adus la o dinamică în acea zonă și au arătat că se poate. Acel proiect are multiple conotații în alte părți, în București.

Avem proiectul replicat în mai multe zone din București, dar neavând atribuții acum, așteptăm următorul mandat când primarul va fi Sebastian Burduja și vom veni cu o viziune unitară pentru București și vom arăta că se poate să reduci din statul în trafic prin măsuri punctuale în diferite zone din Capitală”.

„Este normal să existe dezbateri. Așa funcționează democrația”

„Nu am vorbit cu domnul Nicușor Dan pe acest subiect. Rolul oricărui competitor electoral este să dezbată proiectele pe care el le propune bucureștenilor împreună cu ceilalți competitori deoarece așa funcționează democrația. Trebuie să convingem populația să ne voteze, pe noi ca persoane și, mai important, pe noi ca partide, împreună cu politicile publice pe care le propunem. Iar acele politici trebuie prezentate cetățenilor. Să refuzi o dezbatere în acest moment este contrar principiilor după care noi ne desfășurăm activitatea”.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: