Primăria Capitalei, acuzată de lipsă de transparență

nicusor dan
Sursa foto: Nicușor Dan

Deși este obligată prin lege să publice toate contractele cu o valoare de peste 5.000 de euro, Primăria Capitalei stă extrem de prost la capitolul transparență. De exemplu, din cele peste 2.500 de contracte semnate în 2021, Primăria condusă de Nicușor Dan a publicat pe site aproximativ 10% dintre acestea. Situația este asemănătoare și pentru anii 2022 și 2023, iar în 2024, pe site-ul instituției sunt urcate doar cinci contracte, din peste 150. „Procesul este unul laborios”, spun reprezentanții Primăriei București.

„Cu privire la termenul de corect care i se atribuie lui Nicușor Dan, inclusiv din partea contracandidaților, aș avea o rezervă. Legislația română, respectiv Legea 544/ 2001, dar și o Hotărâre de Consiliu General, 138/2001, plus o dispoziție de primar, tot din 2001, prevăd obligativitatea Primăriei de a publica pe site-ul propriu toate contractele de achiziții și investiții semnate de acestă instituție. Acest lucru nu se întâmplă, însă”, a explicat, pentru Gândul, avocatul Radu Dinulescu, fost director al Departamentului Juridic din Primăria Capitalei.

Potrivit sursei citate, din analiza făcută de Asociația Art Metropolis, pe site-ul Primăriei Municipiului București apar în anul 2021 ca fiind încheiate peste 2.500 de contracte. Dintre acestea, sunt publicate doar 10%.

„Aceeași situație o regăsim și pentru anii 2022 și 2023”, spune Radu Dinulescu.

Potrivit avocatului, pentru anul 2024, transparența în ceea ce privește contractele aproape că nu există. Din peste 150 de contracte, sunt publicate doar cinci, deși suntem în luna mai.

Cum justifică Primăria lui Nicușor Dan lipsa de transparență

Reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB) au spus, pentru Gândul, că aceste contracte sunt în curs de publicare pe site.

„Procesul este unul foarte laborios, necesită timp, mai ales în ceea ce privește partea de anonimizare a datelor. Contractele sunt însă în proces de publicare pe site-ul instituției”, au precizat reprezentanții PMB, la solicitarea Gândul.”

În ceea ce privește contractele pentru servicii juridice, analiza realizată de Art Metropolis arată că pe site-ul PMB ar fi publicate doar 10 contracte, încheiate în iunie – iulie 2021.

Primăria Capitalei, 8 milioane de euro pe servicii juridice

Asta în condițiile în care Primăria lui Nicușor Dan a cheltuit peste 8 milioane € pe procese. În anii 2022 și 2023, Primăria Municipiului București a cheltuit peste 41 de milioane de lei (peste 8 milioane de euro) pe asistență juridică. Adică pentru contracte semnate cu zeci de case de avocatură, pentru diferite spețe. Reprezentanții PMB au precizat recent, pentru Gândul, că municipalitatea este în prezent parte în peste 10.000 de dosare aflate pe rolul diferitelor instanțe. Cu toate că se cheltuiesc 8 milioane de euro pe procese, PMB nu a publicat cea mai mare parte din aceste contracte.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: