Producătorii ar putea fi obligați să afișeze când fac scumpiri mascate prin reducerea gramajelor la produse

Sursa foto: pexels

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că urmează să fie elaborată o reglementare în baza căreia producătorii vor fi obligaţi să semnaleze vizibil pe ambalaj în cazul în care au redus gramajul unui produs.

Prim-ministrul a precizat, în debutul şedinţei de Guvern, că fenomenul este tot mai prezent în statele europene, inclusiv în România.

„Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari. Consider că aceasta este o formă de înşelăciune împotriva consumatorilor! Este de fapt o scumpire «camuflată», nejustificată economic, sub un ambalaj foarte asemănător.

Cer tuturor autorităţilor de control din România să intervină urgent! Iar, în paralel, să pregătim o reglementare, pe modelul francez: producătorii să fie obligaţi să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, dacă preţul produsului a rămas neschimbat. Şi, evident, sancţiuni dure pentru nerespectarea acestei obligaţii”, a precizat Ciolacu.

Companiile pot oferi legal mai puțin dintr-un produs care rămâne la același preț

Citește mai mult AICI

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: