VIDEO Rareș Bogdan, la Vrancea: Vom rămâne la guvernare, asta este ţinta noastră

Sursă foto: Facebook / Rareș Bogdan

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat sâmbătă că PNL vrea să rămână la guvernare, asta este ţinta alegerilor şi să înlocuiască un preşedinte liberal cu un alt preşedinte liberal. Astăzi, suntem partidul care atacă câştigarea alegerilor, a mai spus el.

”Astăzi, suntem partidul care atacă câştigarea alegerilor”, a spus Rareş Bogdan, în evenimentul de lansare a candidaţilor din Vrancea, el precizând că în urmă cu doi ani, ”PNL a trecut printr-un moment extrem de dificil, când au fost create adevărate războaie fratricide”.

”A fost cel mai nenorocit moment din istoria PNL, din ultimii 34 de ani, acel festival al democraţiei pe care sper să îl uităm cu toţii şi să nu mai avem parte de aşa ceva în viitorul acestui partid extraordinar, fiindcă ne-a adus foarte mult rău în interior. Ne-au trebuit ani şi un om care să vindece, preşedintele Nicolae Ciucă, pentru a depăşi rănile acelui moment care a pus frate cu frate şi camarad cu camarad unul împotriva celuilalt. Dar ne-am vindecat, am trecut peste acel moment”, a completat el.

Rareş Bogdan a mai susţinut că momentul alegerilor din 9 iunie este ”piedestalul, trambulina pentru marea bătălie de pe 15 şi 29 septembrie şi apoi alegerile generale din decembrie”.

”Vom rămâne la guvernare, asta este ţinta noastră, să rămânem la guvernare şi să înlocuim un preşedinte liberal cu un alt preşedinte liberal”, a mai spus Rareş Bogdan în evenimentul de lansare a candidaţilor din Vrancea.

Declarația completă:

„Am ținut să fiu alături de președintele Ciucă și de colegi pentru că țin foarte mult la Vrancea și la domnul Ciobotariu. Avem datoria de suflet toți, îi datoram ceva lui Cătălin și știu că el ne urmărește din cer. Bătălia din acest an trebuie să ne ducă la câștigarea redutei pe care ați câștigat-o atât de greu alături de el. Dacă acum 4 ani s-a putut, sunt sigur că se poate și acum.

Sunt sigur ca alături de primarii absolut minunați, vă rog să mai adaugati încă minim zece, suna mai bine 40 decât 30. PNL după cum am văzut atmosfera de la Iași, Botoșani, Suceava, Neamț, va putea să facă un scor care sa ne plaseze acolo unde ne este locul. Am trecut printr-un moment destul de dificil.

A fost cel mai nenorocit moment din istoria PNL, acel festival al democrației, pentru că ne-a trebuit ani să depășim acel moment, un om ca Nicolae Ciucă să vindece acel moment. Dacă după acel festival am fost la 14%, acum niciun sondaj nu ne da mai jos de 25%.

Despre Europa sunt convins că vă va explica multe lucruri președintele partidului, colegul Siegfried Muresan, colegii din celelalte județe, primarii în frunte cu Dragoș, care a știut ca prin bani europeni se poate schimba viața comunităților. Alegerile locale vor fi trambulina pentru alegerile prezidențiale, pentru parlamentare. Aceasta este ținta noastră să rămânem la guvernare, să înlocuim un președinte liberal cu alt președinte liberal. PNL este partidul care poate schimba comunitățile locale și judetene

Vă mulțumesc că în continuare credeți în PNL, că înțelegeți de ce este atât de important ca din toamna sa avem în general, un președinte liberal! Avem cu ce ne lăuda cu 4 ani și jumătate de guvernare liberală. În 2022 a depăsit în mandatul domnului premier Ciucă pentru prima dată pragul de 50% la atragerea de fonduri europene. Nu uitați că mai aveți o listă unde avem sigla PNL alături cu un vecin, nu uitați să puneți ștampila pe sigla PNL!”, a spus Rareș Bogdan.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: