Șefa de campanie a lui Nicușor Dan, surprinsă alături de Matei Păun, omul care a sponsorizat campania edilului

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Șefa de campanie a lui Nicușor Dan, Ema Prisca, a fost surprinsă de paparazzi alături de Matei Păun, omul de afaceri care ar fi sponsorizat, parțial, campania publicitară a lui Nicușor Dan, conform investigațiilor de presă.

Amintim că recent, MediaFLUX a început să descoasă subteranul campaniei electorale lansate de edilul Nicușor Dan pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei, avându-i printre adversari pe Cristian Popescu Piedone, Gabriela Firea, Sebastian Burduja și Mihai Enache. Cu toate că pe Facebook se roagă de bucureșteni să îi trimită bani, în spatele său stau milionari care îi acoperă toate nevoile electorale, păstrând însă umila sa imagine pe care și-a creat-o încă de la începuturile carierei sale politice.

Ema Prisca, adevărata șefă de campanie a edilului

În ultimele luni a intrat în scenă un nume extrem de cunoscut în România în domeniul comunicării și advertisingului autohton și nu numai, Ema Prisca, o feministă convinsă, una dintre cele mai premiate directoare de creație din țara noastră, stabilită în Barcelona de aproape 15 ani, care în decursul carierei sale întinse pe mai multe decenii a făcut publicitate în România, Spania, Mexic și Georgia.

Ea este și cea care l-a ajutat și în 2020 pe Nicușor Dan să câștige primul său mandat, după cum a recunoscut-o personal în descrierea sa de pe platforma Linkedin și într-un interviu la Iqads în care spunea că asumarea opțiunilor politice din partea personalităților publice sau a oamenilor de comunicare a venit târziu în țara noastră.

Ema Prisca deține un EMBA (Executive MBA) de la Berlin School of Creative Leadership, iar în anii trecuți a fost și Chief Marketing Officer al Electric Castle Festival și comunicator al Smida Jazz Festival din Parcul Natural Apuseni.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: