Grecia se așteaptă la noi cifre record de turiști

Grecia Santorini
Sursa foto: Unsplash

Grecia ar urma să înregistreze noi cifre record privind sosirile turiștilor în 2024 și în următorii ani, atrăgând vizitatori de pe noi piețe și consolidându-și poziția de destinație globală, arată analizele interne și externe, informează publicația Ekathimerini.

Dar aceste analize avertizează asupra provocărilor legate de turismul excesiv, subliniind necesitatea unor proiecte de infrastructură cu ajutorul fondurilor europene, importanța investițiilor verzi și îmbunătățirea competențelor angajaților din sector, scrie Agerpres.

Conform analizei Fitch Solutions, turismul ar urma să înregistreze în Grecia noi cifre record pe termen mediu, sosirile ajungând la 40 de milioane, țara fiind una dintre cele mai atractive destinații turistice pe plan internațional.

Fitch se așteaptă în acest an la o nouă creștere a turismului, după redresarea completă din 2023 în urma pandemiei. Sosirile ar urma să urce cu 5,3% anul acesta, ajungând la 34,5 milioane, respectiv la 104,4% față de nivelul din 2019 (31,3 milioane), și față de un nivel de 32,7 milioane în 2023. Până în 2028, Fitch Solutions estimează că tendința de creștere va continua, sprijinită de vizitatorii de pe noi piețe, dar și de pe cele tradiționale.

Până în 2028, Fitch se așteaptă la 39,3 milioane de turiști, cu o rată medie de creștere de 3,7%.

Totuși, Fitch Solutions atrage atenția asupra turismului excesiv și a riscului la adresa capacității țării de a furniza servicii turistice, pe fondul majorării numărului de vizitatori.

De asemenea, într-o analiză a grupului bancar Alpha Bank, se arată că perspectivele turismului elen în acest an sunt în mod special favorabile, în pofida presiunilor asupra cererii externe, pe fondul atenuării în Europa.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: