Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei și candidatul social-democrat pentru această funcție, s-a întâlnit cu peste 300 de angajați din sistemul de termoficare al Bucureștiului pentru a discuta despre nevoile acestora.
Prioritatea noului mandat este reducerea și repararea mai rapidă a avariilor, accelerarea lucrărilor de schimbare a conductelor vechi de 30-40 de ani începută în mandatul anterior.
De asemenea, pentru angajații din sistem, salarii și condiții de muncă mai bune.
„Dincolo de kilometri de ţevi, dincolo de conducte, de rugină, de avarii, de probleme tehnice, sunt oamenii. Oameni ca dumneavoastră, care sunteţi deopotrivă şi locuitori ai municipiului Bucureşti. Îmi aduc aminte cât de necăjiţi eraţi când RADET-ul era în insolvenţă. Transformarea din regie în societate, deci în companie, a dus şi la alte condiţii. În continuare, salariile trebuie să creasă, condiţiile de muncă trebuie să fie mai bune, investiţiile aprobate, de asemenea, trebuie să fie superioare. E foarte bine că există în gestiune un program pe fonduri europene, dar în continuare investiţia trebuie să continue, de la Primăria Capitalei, de la Consiliul General şi, de ce nu, de la nivel guvernamental. Acest sistem de termoficare este cel mai ecologic, în primul rând, cel mai sănătos”, a declarat Gabriela Firea.
Material electoral susţinut de PSD
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News