Simona Halep va rata turneul de la Roland-Garros

Sursa foto: X

Organizatorii francezi nu au invitat-o pe Simona Halep la turneul de Grand Slam de la Roland-Garros.

Simona Halep (32 de ani) nu va participa la turneul de Grand Slam de la Roland-Garros, care va începe la sfârșitul lunii mai. Deși este o fostă campioană (în 2018), Halep nu a primit o invitație din partea organizatorilor, care au preferat, conform tradiționalei reciprocități, să ofere wildcard-uri jucătoarelor din Franța, Statele Unite și Australia.

Totuși, Simona Halep va juca pe zgura de la Paris, dar în turneul WTA de 125 de puncte de săptămâna aceasta. Miercuri, după ora 15:30, dacă ploaia nu va mai da peste cap programul, Simona (locul 1149 în lume) se va duela cu americanca McCartney Kessler (24 de ani, locul 123 WTA), în primul tur. Românica a primit o invitație, pentru această competiție.

De asemenea, Gabriela Ruse (26 de ani, locul 148 WTA) o va întâlni, tot miercuri, pe chinezoaica Lin Zhu (30 de ani, locul 57), după ora 14:00. Cealaltă jucătoare din România, Ana Bogdan, a abandonat, în primul set din runda inaugurală, în partida contra franțuzoaicei Varvara Gracheva, din cauza unor probleme medicale.

Simona Halep și Irina Begu se pot califica însă laJocurile Olimpice, a anunțat Federația Română de tenis. Ele trebuie să se regăsească printre primele 400 de jucătoare ale lumii, la simplu, în luna iunie, la momentul închiderii procesului de calificare. Cele mai mari șanse de a ajunge la Jocurile Olimpice au Ana Bogdan și Jaqueline Cristian (la simplu), precum și Monica Niculescu și Gabriela Ruse (la dublu).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: