Preşedintele Iohannis: Forţele aeriene, o componentă modernă a Armatei României

Klaus Iohannis. Inquam Photos
Sursa foto: Inquam Photos

Forţele Aeriene Române reprezintă o componentă modernă şi importantă a Armatei României, ca mijloc de răspuns la provocările militare de securitate din regiunea Mării Negre şi de pe întregul Flanc Estic, iar acţiunile desfăşurate de aviatorii militari, alături de ceilalţi militari, contribuie semnificativ la consolidarea profilului ţării noastre la nivel regional şi euroatlantic, a transmis, joi, preşedintele Klaus Iohannis în mesajul cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

„În fiecare an, pe 20 iulie, sărbătorim Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, patronul spiritual al acestora. Aducem astăzi un omagiu tuturor celor care au servit sau servesc cu profesionalism şi devotament, în ţară şi în străinătate, Forţele Aeriene, precum şi aviaţia civilă de transport, utilitară şi sportivă din România”, a transmis şeful statului, citat de agerpres.ro.

Totodată, preşedintele a menţionat că în această zi sunt comemoraţi „temerarii pionieri ai aviaţiei româneşti” şi personalul navigant sau auxiliar care a făcut „sacrificiul suprem pe câmpul de luptă, în teatrele de operaţii în care România a fost prezentă, precum şi în misiunile şi exerciţiile desfăşurate pe teritoriul naţional”.

„Forţele Aeriene Române reprezintă o componentă modernă şi importantă a Armatei României, fiind capabile să execute întreaga gamă de misiuni, de la apărarea spaţiului aerian naţional şi aliat până la sprijinirea autorităţilor publice în cazul unor situaţii de urgenţă. Contextul actual de securitate, deosebit de dificil, generat de războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, a scos în evidenţă, încă o dată, importanţa Forţelor Aeriene Române ca mijloc de răspuns la provocările militare de securitate din regiunea Mării Negre şi de pe întregul Flanc Estic”, a arătat Klaus Iohannis.

El a subliniat că „acţiunile oportune desfăşurate de aviatorii militari, alături de militarii din celelalte categorii de forţe şi structuri ale Armatei României, contribuie semnificativ la consolidarea profilului ţării noastre la nivel regional şi euroatlantic, dând consistenţă eforturilor naţionale de creştere a securităţii aliate în regiune”.

Potrivit şefului statului, Forţele Aeriene Române se află în plin proces de modernizare, ca parte a întăririi posturii de apărare a României, în concordanţă cu deciziile aliate luate la ultimele Summituri NATO.

„Alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare va permite derularea de proiecte majore de înzestrare a Forţelor Aeriene şi de îmbunătăţire semnificativă a condiţiilor de executare a misiunilor de luptă, precum suplimentarea aeronavelor F-16, care fac tranziţia către platformele F-35”, a adăugat preşedintele.

Iohannis a menţionat că pe teritoriul României urmează constituirea unui hub regional de instruire dedicat aeronavelor F-16, ceea ce va face ca ţara noastră să se poziţioneze ca lider regional pe acest palier, „contribuind astfel la creşterea coeziunii, demonstrarea unităţii şi întărirea posturii de descurajare şi apărare euroatlantică”.

„Dragi aviatori şi membri ai Forţelor Aeriene, sărbătoriţi astăzi, cu mândrie, apartenenţa la marea familie a Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Implicarea şi profesionalismul cu care vă dedicaţi tuturor misiunilor contribuie la creşterea prestigiului ţării noastre la nivel regional şi aliat. Vă încurajez să continuaţi cu aceeaşi abnegaţie, spirit de sacrificiu şi devotament şi vă doresc multă sănătate şi succes. La mulţi ani Aviaţiei Române şi Forţelor Aeriene!”, a mai transmis preşedintele Klaus Iohannis.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: