Parlamentul European s-a luptat pentru tineri şi a schimbat perspectiva absolvenţilor pentru piaţa muncii, spune europarlamentarul Victor Negrescu.
Au fost deschise mai multe oportunităţi pentru aceştia, indiferent de ţară, însă diplomele, din păcate, valorează mai puţin acum pe piaţa muncii.
„Am creat la nivel european o serie de standarde comune pentru diferite profesii, de exemplu pe zona tehnică. Astăzi dacă un tânăr, de exemplu, urmează un liceu profesional, acele diplome pe care le eliberează statul român sunt echivalate automat în celelalte state europene. Și asta e foarte important.
Mai mult decât atât. Noi mergem și pe zona de recunoaștere la nivel universitar și acum ați văzut propunerea susținută și de Parlamentul European pentru crearea unor diplome europene.
În această logică ne-a fixat o țintă. La finalul anului 2025 vom finaliza implementarea zonei europene a educației care va conferi, practic, această recunoaștere automată a studiilor și diplomelor.
Asta înseamnă că, de exemplu, tinerii români care astăzi studiază în afara țării se pot întoarce mai ușor acasă. Și asta ne-am dorit și prin aceste măsuri pe care le-am promovat aici la Bruxelles”, a explicat Negrescu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News