Deputaţii au adoptat, marţi, un proiect de lege care modifică şi completează Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, având ca scop simplificarea procedurilor administrative, reducerea birocraţiei, sporirea ordinii şi siguranţei publice, precum şi a vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor.
S-au înregistrat 86 de voturi „pentru”, 44 de abţineri, iar un deputat nu a votat. Potrivit proiectului, paşaportul european pentru arme de foc reprezintă documentul emis la cerere, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, care conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriile statelor membre, precum şi pe teritoriul statelor terţe, împreună cu armele înscrise în acest document, numai în măsura în care deţinerea, portul şi folosirea acestor arme este permisă în statul în care urmează să călătorească sau, după caz, dacă este autorizat de autorităţile competente ale acelui stat să introducă pe teritoriul său armele respective.
Potrivit expunerii de motive, textul a fost modificat în sensul ca posesorii de permis european să nu mai fie obligaţi să solicite pentru deplasarea în state terţe a încă unui document (autorizaţie de scoatere de pe teritoriul României a armelor letale) de la acelaşi emitent (Poliţia Română) care practic să ateste acelaşi lucru, respectiv că este deţinător legal al armelor şi că are drept de deţinere şi port al acestora.
Posesorii paşaportului european pentru arme de foc se pot deplasa şi în state terţe cu armele şi muniţia înscrise în acesta, fără a mai fi necesară eliberarea autorizaţiei de scoatere de pe teritoriul României a armelor letale sau eliberarea altor documente de către Poliţia Română, prevede proiectul.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News