Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să propună Biroului Permanent sancţionarea deputatului neafiliat Dan Vîlceanu, care l-a agresat fizic pe liberalul Florin Roman, cu tăierea indemnizaţiei cu 50% timp de 6 luni şi diminuarea la 10 secunde a timpului de luare de cuvânt în plen, pe o perioadă de 3 luni.
Pe baza raportului Comisiei juridice, conducerea Camerei urmează să ia decizia finală, care va fi anunţată în plen.
Deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu au avut, marţi, o altercaţie în plenul Camerei Deputaţilor şi în afara sălii de plen, Roman afirmând că a fost agresat fizic „cu o lovitură cu genunchiul în zona nasului” şi că va depune plângere penală. Camera Deputaţilor a făcut publice imagini privind conflictul dintre cei doi deputaţi.
„Astăzi am trăit un moment prin care nu credeam că voi trece vreodată într-o lume civilizată. I-am reproşat deputatului neafiliat Dan Vîlceanu încălcarea regulamentului prin prezenţa lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la Parlament era să afle câţi primari au plecat la Călăraşi. A urmat o altercaţie verbală, după care am fost bruscat fizic spre ieşirea din plen. În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicat în zona nasului”, a precizat Florin Roman.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News