INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro

Foto: BAT

• În 2023, România a exportat produse din tutun in valoare de peste 1,68 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de INS, în creștere cu peste 200 de milioane de euro față de anul anterior.
• Volumul exporturilor produselor din tutun din România a crescut cu peste 300 de milioane de euro în ultimii 3 ani, potrivit acelorași date.
• 70% din produsele fabricii BAT din Ploiești, cel mai mare jucător de pe piața locală, sunt exportate către zeci de piețe din întreaga lume. BAT este unul dintre cei mai mari exportatori de produse agricole prelucrate din România.
• BAT și-a asumat obiectivul de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow™, iar viabilitatea economică și sustenabilitatea sunt piloni esențiali în atingerea acestui obiectiv.

Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliarde de euro în 2023, marcând o creștere de 200 de milioane de euro față de anul anterior. BAT România, cel mai mare jucător de pe piața locală a tutunului, exportă circa 70% din volumele produse la Ploiești (țigarete și consumabile din tutun pentru glo), unde se află a doua cea mai mare fabrică din Europa a grupului și unde s-au investit până în prezent peste 500 de milioane de euro.

Valoarea totală a importurilor de tutun brut și prelucrat în 2023 a fost de circa 412 de milioane euro, astfel contribuția pozitivă a sectorului tutunului la balanța comercială a României crescând la o valoare de peste 1,2 miliarde de euro, față de 1,1 miliarde de euro în anul anterior.

Potrivit datelor publicate de INS, volumul exporturilor produselor din tutun a crescut cu peste 300 de milioane de euro în ultimii 3 ani, evoluând de la 1,34 miliarde de euro în 2021 la un volum total de peste 1,68 miliarde de euro la nivelul anului trecut. De asemenea, potrivit INS, în anul 2023 produsele din tutun au reprezentat circa 43% din totalul exporturilor de produse alimentare, băuturi și tutun.

„Fabrica noastră de la Ploiești este un exemplu elocvent al obiectivelor asumate de BAT pentru construirea unui viitor mai bun, prin investiții constante în inovație tehnologică, în sustenabilitate și în pregătirea și dezvoltarea profesională a celor peste 1.000 de angajați, la standardele unei companii a viitorului. Rămânem un partener strategic în dezvoltarea economică a României, prin investițiile continue directe și indirecte, prin aportul la echilibrarea balanței comerciale a țării și prin contribuții semnificative sub formă de taxe și impozite la bugetul de stat”, a declarat Jorge Araya, Director al Ariei Europa de Sud – Est în cadrul BAT și Director General BAT România.

Cu o cotă de piață de peste 50%, BAT este cea mai mare companie de pe piața tutunului din România și singura al cărei portofoliu include toate cele trei categorii disponibile de produse cu nicotină cu risc redus*, precum produse moderne cu nicotină pentru uz oral, produse pentru vapat și consumabile din tutun și plante pentru glo, dispozitivul de încălzire a consumabilelor. BAT își păstrează angajamentul ca partener durabil al economiei românești, fiind unul dintre cei mai mari investitori străini și între primii cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al țării. În primii 25 de ani de prezență locală, compania a generat un impact de peste 125 de miliarde de euro în economie, din care circa 24 de miliarde de euro reprezintă contribuție directă la bugetul de stat, sub formă de taxe și accize. BAT asigură peste 3.000 de locuri de muncă în România și generează alte 30.000 de locuri de muncă indirect, prin lanț¬ul de distribu¬ție și aprovizionare.

BAT a lansat în România în decembrie 2017 dispozitivul glo, cel mai inovator produs al companiei care încălzește, nu arde tutunul. La nivelul grupului BAT, fabrica din România a fost primul centru de producție din Uniunea Europeană și al treilea la nivel global în care a fost demarată producția consumabilelor din tutun de nouă generație, folosite împreună cu glo, dispozitivul inovator din portofoliul BAT pentru încălzirea tutunului și, recent, a consumabilelor din plante.

Fabrica BAT din Ploiești este certificată AWS (Alliance for Water Stewardship) pentru consumul sustenabil de apă și, în prezent, nici o cantitate de deșeuri produse aici nu mai este trimisă la groapa de gunoi. Recent, ca parte a angajamentului BAT pentru sustenabilitate și dezvoltarea surselor de energie verde, circa 1.000 de panouri fotovoltaice au fost instalate pe acoperișul halei de producție de la Ploiești.

Despre BAT România

• În 2022, compania a fost unul dintre principalii contribuabil la bugetul de stat, cu o contribuție de peste 10,5 miliarde de lei sub formă de taxe și accize
• BAT este cel mai mare jucător al industriei tutunului pe piața din România, cu o cotă de piață de peste 50%
• BAT are în prezent peste 3.000 de angajați în cele trei entități economice ale grupului și generează peste 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție
• Portofoliul BAT în România include în prezent toate cele trei categorii de produse care nu implică arderea tutunului, respectiv glo – dispozitivul pentru încălzirea consumabilelor din tutun sau plante, dispozitive pentru vapat și produse moderne cu nicotină pentru uz oral
• Obiectivul nostru strategic este de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow™ – prin intermediul unei lumi fără fum, în care fumătorii aleg să treacă de la fumat la alternative care nu implică arderea tutunului

Despre BAT la nivel global

BAT este o companie de top cu o gamă variată de bunuri de larg consum. Obiectivul nostru strategic este crearea unui viitor mai bun – A Better Tomorrow™ – prin intermediul unei lumi fără fum. Angajamentul nostru pentru atingerea acestui scop este reliefat de asumarea obiectivului ca 50% din veniturile noastre să fie generate de produsele care nu implică arderea tutunului până în 2035.

Compania susține clar că țigările cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. Pentru a construi o lume fără fum, BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternative cu risc redus* dovedit științific.

Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu implică arderea tutunului până în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii până în 2025. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, precum reducerea cu 50% a emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 și reducerea cu 50% a emisiilor pentru Scopul 3 până în 2030 (față de referința de bază din 2020) și 100% din ambalajele utilizate să fie reutilizabile, reciclabile sau compostabile până în 2025.

BAT are peste 46.000 de angajați și, în 2023, grupul BAT a generat venituri de 27,28 miliarde de lire sterline și un profit din operațiuni de 12,46 miliarde lire sterline.

Portofoliul strategic al companiei include mărcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse din tutun și nicotină. Portofoliul include produse precum țigări electronice (Vuse), produse de încălzire a consumabilelor (glo) și produse moderne pentru uz oral (Velo). Aceste noi categorii de produse au generat venituri anuale de peste 3 miliarde de lire sterline de la dezvoltarea lor cu un deceniu în urmă.

În prezent 24 de milioane de consumatori au ales noile categorii de produse BAT care nu implică arderea tutunului, iar veniturile generate de aceste categorii reprezintă 16,5% din veniturile grupului în 2023.

*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.

Articol sustinut de BAT.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: