Israelul avertizează Irlanda, Spania și Norvegia că recunoașterea statului Palestina va avea „consecințe grave”

Sursa foto: Freepik

Ministerul de Externe israelian i-a prevenit joi pe ambasadorii Irlandei, Spaniei şi Norvegiei că recunoaşterea statului Palestina de către ţările lor va avea „consecinţe grave”, transmit AFP şi EFE, citate de Agerpres.

„Vor exista consecinţe grave pentru relaţiile cu aceste ţări după decizia lor”, a declarat Jacob Blitstein, directorul general al Ministerului de Externe, într-un comunicat publicat după întâlnirea sa cu ambasadorii celor trei state europene, convocaţi pentru a fi „mustraţi” după anunţul privind decizia de recunoaştere a statului Palestina începând din 28 mai.

„Decizia deformată a guvernelor lor este o recompensă pentru Hamas, iar Hamas îi felicită pentru aceasta”, a spus Blitstein la întâlnirea desfăşurată la sediul ministerului, a informat instituţia într-un comunicat.

Celor trei ambasadori europeni li s-a arătat un videoclip făcut public ieri, care arată cum militanţii Hamas au intrat într-o bază militară din Nahal Oz, lângă Fâşia Gaza, de unde au luat ostatici mai mulţi soldaţi.

„Recunoaşterea (statului Palestina, n.red.) de către guvernele lor nu promovează pacea, dă un impuls Hamas şi face şi mai dificilă promovarea unui acord pentru eliberarea ostaticilor”, a insistat diplomatul israelian.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: