PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-2027. Până la finalul lui iunie, Câciu anunță că suma contractelor încheiate va ajunge la peste 10 miliarde de euro, iar obiectivul este ca până la finalul anului să se apropie de 20 de miliarde. Totodată, la acest moment România deja are rambursate 1,2 miliarde euro, iar până la finalul lui 2024 ar urma să ne intre în conturi un total de 5 miliarde de euro, parte din alocarea pe întreg exercițiul financiar 2021-2027.

“Contracte în valoare totală de 6 miliarde euro încheiate pentru pentru proiecte depuse în cadrul apelurilor care au fost deschise pe programele finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027. Până la finalul lunii iunie, valoarea contractelor va depăși 10 miliarde euro, iar până la final de an obiectivul este să contractăm minim 20 miliarde euro. (…) România are deja în conturi 1,2 miliarde euro din alocarea aferentă exercitiului 2021-2027 pe Politica de Coeziune. Până la final de an va avea peste 5 miliarde euro rambursati din acest exercitiu financiar”, a decarat Adrian Câciu într-o postare pe Fcaebook.

Sănătatea, în topul clasamentului: 3 spitale regionale și cel puțin 7 spitale județene

Programul Sănătate din exercițiul 2021-2027 are alocate un total de 5,88 miliarde de euro, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Dintre acestea deja au fost contractate 2 miliarde de euro, fapt care poziționeaza segmentul Sănătate în topul absorbției de fonduri de la MIPE.

Din acești bani se vor construi, printre altele, cele 3 spitale regionale de la Iași, Cluj, Craiova (faza a II- a). De asemenea, acești bani vor susține construcția și dotarea a 7 spitale județene/ județene de urgență: spitale monospecialitate/centre de transplant acreditate localizate în centre universitare.„Cele mai mari valori contractate se înregistrează în cadrul Programului Sănatate(cca 2 mld eur) și Programului Dezvoltare Durabilă, iar ceea ce este important este ca sunt proiecte care se referă la investitii în infrastructura sectorială”, se arată în postarea ministrului.

Și IMM-urile vor încasa sume record.

Peste 8 miliarde de lei valorează și proiectele deja depuse pentru apelul dedicat dezvoltării IMM-urilor, care face parte din Programul Tranziție Justa al aceluiași exercițiu financiar 2021-2027. Contractarea începe de săptămâna viitoare!
„De săptămâna viitoare începem contractarea proiectelor depuse în cadrul apelului dedicat dezvoltării IMM-urilor din Programul Tranziție Justă, unde au fost depuse proiecte care depăsesc 8 miliarde lei”, a mai scris Adrian Câciu pe Facebook.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: