Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României

Sursa foto: Facebook

Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şoferi. Şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, la rândul său, că există o mobilizare pe şantier şi că peste o lună se va ajunge cu lucrările în zona de tuneluri care vor fi străpunse pentru a fi realizate tunelurile.

”Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României, acest tronson de segment de aproape 10km, o întreagă poveste, nu ştiu, dumneavoastră sunteţi, am venit mai devreme, nu ştiu dacă aţi văzut, în această perioadă după 10 ani de zile, în sfârşit se creează acest tronson care a creat un calvar toţi şoferii, pentru că odată trebuie să coboară stradă se giratorul pe care dumneavoastră îl cunoaşteţi mai bine decât  mine, staţi cu orele acolo, pe urmă trebuie să reintre pe autostradă, era şi normal şi la preşedinte al Camerei şi la  ministrul acasă această ruşine şi îl felicit pe domnul Grindeanu că s-a implicat şi până urmă s-a găsit o o rezolvare. De fapt, de câte ori ne mai întâlneam la Guvern sau la Parlament, întotdeauna se începea cu această problemă pe care o aveţi aici. Sunt 35 de loturi în execuţie  în acest moment de drum expres şi autostradă, respectiv 750km”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ciolacu a vorbit despre stabilitatea de la nivelul Ministerului Transporturilor.

”Tot pe timpul domnului Grindeanu s-au dat în circulaţie primii 1000 de kilometri. Asta înseamnă stabilitate, stabilitate într-un minister,  stabilitate într-un guvern, chiar dacă este de coaliţie şi mă bucur mult, suntem în plină campanie electorală, că s-a făcut o distincţie foarte clară între Guvernul României şi ce are de făcut Guvernul României, Parlamentul României, domnul Simonis este preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi cursa electorală propriu-zisă. E pentru prima oară şi sunt mândru de asta când se fac aceste distincţii între instituţiile fundamentale ale statului român şi cursa electorală propriu-zisă. Mulţumesc mult, încă o dată, Sorin, felicitări, Freddy, la fel tot ceea ce aţi construit şi veţi construi, mai ales în Timişoara, când cu adevărat, pentru prima oară, Guvernul României întoarce tot plusul de valoare dat atâţia ani la bugetul naţional”, a adăugat Ciolacu.

La rândul său, Sorin Grindeanu a precizat că atunci când a fost numit ministru al Transporturilor, a găsit blocat proiectul de construire a celor 10 km de autostradă între Margina şi Holdea pe A1, dar că a obţinut finanţare prin PNRR pentru acest proiect.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: